Cele mai frumoase clipe sunt acelea-n care,
Noaptea îşi dezbracă haina şi în zori de zi,
Răsăritu-mi dă bineţe-n caldă sărutare
Şi-o îmbrăţişare sfântă... Ce mai bucurii!

Peste gândurile toate, se aşterne voalul
Desfătărilor celeste şi-n parfum divin,
Se deşteaptă din visare ţelul, idealul,
De-a-mi găsi identitatea, pe un plai străin.

Cine poate să-nţeleagă mai bine ca mine,
Toată zbaterea din trupul sclav şi-ncătuşat,
Mi-ai mai dat o clipă-n care să mă-mpac cu Tine,
Înc-o zi de cercetare şi de meditat.

Când zăresc sub geana plânsă licărul de soare,
Ce-mi transformă lăcrimarea-n boabe de rubin,
Uit de cicatrici şi boale, de tot ce mă doare,
Căci mă-mbraci cu plinătate şi cu har divin.

Cele mai frumoase clipe sunt acelea-n care,
Noaptea îşi dezbracă haina şi în zori de zi,
În genunchi, cu Biblia-n mână, ruga arzătoare,
Se înalţă-ncet dar sigur, înspre veşnicii! ...

Iar atunci, smerit, dau slavă, Trinităţii Sfinte,
Că mai am o zi sub soare, încă mai trăiesc,
Prea puţin cuprind în slove-a mele simţăminte,
Dar pot spune-n vorbe simple: "Doamne, Te iubesc!"

05/02/14, Barcelona- Lucica Boltasu