CAUTA IZVORUL

*
Bate vânt de primăvară,
Lumina e tot mai clară,
Evanghelistul vestește,
Adevărul care izbăveşte.

Îndeamnă la pocăinţă,
Cheamă inimi la credinţă,
Ca să bea din apa vie,
Până vremea nu-i târzie.

Mulţimea sfârşită de jale,
Sub suferinţele din vale,
Înfiorată în căinţă,
Soarbe haru-n pocăinţă.

Omul rătăcit pe căi străine,
Printre spini şi mărăcine,
Tânjește după izbăvire,
După a Lui Isus, iubire.

Cade neputincios la cruce,
Povara grea, n-o poate duce,
Cade în genunchi smerit,
Fericit, că de Isus e iubit.

Inima setoasă caută izvorul,
Eternității îi duce dorul.
Soarbe lumina tot mai clară,
Raza eternă de primăvară.

Smulsă din valuri învolburate,
Hrănită cu ale iubirii bucate,
În zori când se deşteaptă
Spre cer pasul îndreaptă.

Ochii urmăresc cu ardoare,
Lumina Veșnicului Soare,
Ce-n inimă pacea aşterne,
Şi neprihănire cerne.

Orizontul veşniciei s-arată,
În inima pentru păcat moartă,
Urcă pe scara eternităţii,
În primăvara învierii vieţii.
Amin!