Umbla "în bube", asta-i era haina.
Leprosul însemnat şi-nsângerat,
În chin, dureri-şi purta singurătatea, rana,
Căci toţi prietenii şi fraţii, de el s-au depărtat.

Îşi ducea cu greu povara printre oameni,
Abia putea să-şi ducă viaţa.
Plângea în duhu-i sărăcit de bucurie.
De-atâta plâns, uitase ce-i dulceaţa.

'N amărăciune şi în disperare,
S-a întâlnit cu-n OM de seamă,
Care nu S-a sfiit să îl atingă,
Iar boala, numai El, i-a luat-o-n seamă.

Şi-n sfânta Lui Putere cât şi-n milă,
L-a vindecat, făcându-l o fiinţă nouă
Din starea-i de durere şi de chin.
Iar pielea, îi era ca bobul cel de rouă.

Dar zece-au fost ca el, şi fost-au vindecaţi!
Cu mulţumiri, s-a-ntors doar unul spre Cel-'Nalt.
Cu bucurie, laudă Îi multumeşte,
În rugi, recunoştinţă-L proslăveşte.

Câţi dintre leproşii vindecaţi se mai întorc
Să-şi spuna astăzi, mulţumirea?
Sau... drumul spre "Isuse-Ţi, mulţumesc!"
E... demodat, e... bătrânesc...?
(Nu i se mai vede azi, menirea?)

Câţi s-au atins de sfânta-I bunătate?
Dar "Mulţumesc!" au spus de sfânta sănătate?
Întoarce-te!
Cu mulţumiri, recunoştinţă şi iubire!

Înalţă-ţi Medicul Divin!
Rămâi în sfânta Lui 'nsănatoşire.
Înconjoară-L cu iubire şi,
Strigă: " 'N veci, mărit să fii!" Amin!