Un singur glas mă poate apăra
De strigătul durerilor, tot mai acut,
Un dulce grai, Isuse, vocea Ta
Spunând că mă iubești atât de mult.

Materii infinite străpunge, El vine
Să mângâie un bulgăraș de țărână,
Același glas se ridică din mine
Și pe altar, prin Jertfă, se-mpreună.

Coboară prin porți de mărgăritar,
Urcă în vuiet din adâncile ape,
Atinge-n Golgota, în greul Calvar,
Cântarea de Viață a Iubirii Agape.

Sorbindu-Ți glasul, sub pomul oprit,
Trăiesc Paradisul Tău, prin vale,
Undele lui dulci, firea mi-a amuțit
Și-a șarpelui voce amăgitoare.

Glasul Tău Doamne, îmi este toiag
Prin care scot apa din Stâncă,
El se ridică peste valuri, în larg,
Mă umple de Soare, de pace adâncă.

Cu el natura își cântă frumosul
Și mama își strânge odorul la piept,
Un grai minunat din Tine, Cristosul,
E cântul prin care, Isuse, Te-aștept.

El trezește urechea atomilor mei,
Fiecare fărâmă a mea îl dorește,
E glasul prin care Isuse, Tu vrei
Să mă slobozi din a lutului clește.

E glasul Tău, Păstorul meu iubit,
Aștept o clipă când mă vei chema,
S-aud Iubirea cum spune „s-a sfârșit”
Și-o veșnicie, în Cer, Îți voi cânta.

Amin!