Scrisoare către Dalila
Autor: Ionel Adrian Gugea  |  Album: Poezii Creştine  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de cocor2 in 22/02/2014
Cea mai frumoasă fată, tu, Dalila,
Primește-această-mi ultimă scrisoare
-Ce o încep spunându-ți: -,,Salutare!''-
Trimisă din grozava închisoare
Din care Domnul doar îmi poartă mila.


Ce între noi a fost, să dăm uitării!
Nu trebuia să te-ntâlnesc vreodată,
-Cândva ființa cea mai minunată-
Să te iubesc cu-o dragoste curată,
Mânjită de mizeria-ți trădării.


Mi-e inima un hău de remușcare
Și mă încearcă-amară suferința
Că pentru tine mi-am călcat credința
Și lacrimi aș vărsa trăind căința
Dar ochii-mi sunt secați, cu-a lor izvoare.


Îți cer iertare, rândurile-acestea
Că personal nu am avut plăcerea
Să pot să-ți scriu dar mi-au luat vederea,
După ce-ntâi furatu-mi-au puterea
Acum un an, dar tu cunoști povestea.


În temnița infectă de la Gaza,
Îmi ispășesc cumplita-mi neveghere
Ce m-a condus la trista decădere,
La dureroasă, crudă sfâșiere;
Demult nu-mi mai lucește, stinsă, raza.


În fiecare zi, în lanțuri grele,
La râșniță-nvârtind, epuizarea
Sleitu-m-a, adâncă-nfometarea
Iar biciul ce-mi brăzdează greu spinarea
Contribuie și el pedepsei mele.


Cum am putut naiv, să cred în tine,
Dulceaga-ți, mincinoasa desmierdare?
Cel înzestrat cu-o forță-așa de mare
De Cel de Sus, umil s-ajungă oare,
Să nu ridice capul de rușine?


Ai vrut să-mi fi unealta nimicirii,
Pe preț de-argint ușor m-ai dat pierzării,
Sub pasiunea caldă-a înfocării
A tandrei mângâieri și-a sărutării,
Se ascundea prăpastia pieirii.


Eu nu mă tem de moartea așteptată,
Doar ea din vină poate că-mi mai spală,
Ci doar că da-voi cândva socoteală
De viața-mi cea în neorânduială,
În fața tronului de judecată


Când Domnul îmi va spune cu-ntristare:
-,,Samson, în Israel la datorie,
Te-am pus judecător, ca mărturie,
Să dezrobești poporul cu tărie
Și ai ratat prostește-a ta chemare!''.


Dar vai, și-asupra ta curând, furtuna
Mâniei Lui divine s-o abate,
Ai săvârșit infamă nedreptate,
Plăti-vei scump purtării-ți desfrânate
Și despărțiți vom fi pe totdeauna.


Deși cuprins de-adânca-nstrăinare,
Închis, acuzatoarea mea prezență
Și-un glas te-a urmări în permanență
Spre a te chinui cu insistență,
Căci sângele meu strigă: ,,-Condamnare!!!''


22.06.2013
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1027
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni