Si Petru a plans cu amar...
Ce rost are veselia,
Cand vesmantul e murdar,
C-al lui Iosua din Zaharia?

Noi, ca si el suntem pȃrȃți
De Satan si ai lui îngeri
Si uneori rămînem muți
Dar Te chemam din răsputeri.

Iar Tu-n mila-Ti minunată
Dai comanda -sa se stie-
Haine sa se aduca-ndata
Ca esti Rege-n Împăratie.

Astfel, Tu înlocuiești
Prin har, a noastra purtare,
De orice rău ne izbăvesti,
O, Doamne, cît esti Tu de mare!

Si vorbirea tu ne-o schimbi
Luȃnd jar de pe altar
Dȃnd vindecare limbii
De orice cuvȃnt murdar.

Si de orice amărăciune
Din vorbire si din gȃnd
Poruncesti sa ia tăciune
Vindecîndu-ne curȃnd.

Vindecare? Dar e jar!
Si ne arde tăciunii
Sa curete tot ce- i murdar
Nu ne place, la niciunii...

Sa ne deslipim de rau
De rele ce-ar iesi din gura
Domnul are leacul Sau
Sa nu te temi, Domnul Se-ndură!

Se-ndură chiar si de acel fiu
Ce-i plecat in lumea largă
Ce s-a întors intr-un tȃrziu
A stiut unde sa meargă.

A stiut ca El e bun
Si nu-l va scoate afară
Acum toti fiii o spun
El vrea ca nimeni sa nu piară.

Caci prin Jertfa-I de pe cruce
Ne-a spălat prin sȃnge sfȃnt
Mȃntuire ne aduce
Aici, acum pe-acest pămȃnt.

Vino suflete, la Domnul
Dar sa vii asa cum ești
Si nu veni ca fariseul
Ci-n inimă să-L primești!