Părinții mei, bătrâni, pătrunși de boală
Și osteniți de veacul timpului trecut,
Stau în genunchi, în casă la icoană
Și spun în gând acele rugăminți fierbinți.

Din ochii lor, cad picături de rouă
Pentru copiii ce’n lume au plecat,
Să își clădească o viață nouă
Și de părinții lor, s-au depărtat.

Și ruga lor e de aducere aminte,
De milă și iertare pentru toți,
De înălțare către cele sfinte
În negura târziilor lor nopți.

O mână, le aduce mângâiere
E Maica Sfântă, îngenunchiată lângă ei
Și şterge picăturile de rouă,
Ce cad încet, chiar din ochii ei.

Copii plecaţi prin lumea mare,
Să nu uitati de-ai voștrii sfinți părinți
Ce v-au adus pe lume din iubire
Și-acum sunt singuri, părăsiți și triști.