Recviem
de Octavian Sarb

Tu te-ai dus putin `nainte,
Eu am ramas sa meditez,
Stand aici langa morminte,
Azi, ma smeresc si-ngenunchez.

Am fost o vreme impreuna,
Ne-am intalnit saptamanal,
Sa ascultam, ce vrea, sa spuna
Acel, ce ne-a chemat prin har.

Nu am reusit prea muilte,
Am fost ca niste corinteni,
Nu L-am lasat, sa ne consulte
Si sa aflam ce boli avem.

Nu am avut intelepciunea
Cea buna si induplecata,
In fire-a fost comuniunea,
Nu, cu Treimea laolalta.

Ne-am masurat in cunostinte,
Ca sa vedem care-i mai mare,
In noi aveam rele credinte,
Mandria noastra-avea cautare.

Ne-am despartit, caci legatura
Facuta-n fire este slaba,
Nu am avut in noi natura
Lui Isus, ci, mai degraba,

Pe cea a lumii osandite,
Care se-ncrede-n iscusinta,
Cu aparentele smerite
Si aparenta pocainta.

Caci inima e-nselatoare,
De deznadajduit de rea
Si, daca omul vechi nu moare,
Domnul Isus nu va intra.

Ci, stand la usa-n asteptare,
Batand, sa fie auzit,
Ne cheama-ntruna cu rabdare,
El nu renunta ci, smerit,

Va bate, cat mai simte carne,
Cat nu-i omul impietrit,
Cat nu-i mort, ci numai doarme,
Si poate fi, din somn, trezit…

Toco s-a trezit la urma,
Domnul a cinat cu el,
Luandu-l in cereasca turma,
Pastoru-a mai gasit un miel…

El s-a dus putin `nainte,
Noi am ramas sa meditam,
Plecand de-aici dintre morminte,
Azi, lui Isus ne consacram!

Oradea 01 martie 2014.