Eu nu pot să văd prin noapte,
Nu-ndrăznesc să știu în mâine -
Timpul fuge prea departe
Depărtându-se de mine.

Chiar de-ncerc să-l prind din urmă
Parcă-aș prinde cozi de stele
Și-ncercarea mi se curmă
Într-un hohotit de iele.

Sunt hazliu ca o paiață
Care tot sucește tumbe
Vrând din vreme să smulg viață
Cu sincopele de rumbe.

Căci supus încet pe caier
Mă voi depăna ușure
Cât n-oi prinde-n palme aer
Să îl trag spre cerul gurii.

Doar voi curge cum se-nfrânge
Măreția de materii
În crepuscule de sânge
Și-n sfârșirile puterii.

Mă voi duce-ncet din Soare
Că în tihnă sau în zbucium
Ca un râu pierdut în mare
C-un ecou bătrân de bucium.

Și voi bate eu, n-oi bate
Încercarea timp de-a prinde,
Sorțile până la moarte
Se vor ști doar în oglinde.

Doar Speranța și Credința
Pot să treacă peste gânduri
Înfrângându-mi neputința
Ce m-a răstignit prin rânduri.

Ca și vele dalbe-albastre
Îmi duc barca de catarge
Din întemnițări sihastre
Peste-obstacole de margini.

Și-mi voi crede viitorul,
Și îmi voi spera Iubirea,
Ghiocelul, mărțișorul,
Paștele, Înveșnicirea.