Am auzit într-o zi
zvonuri ce veneau
dincolo de Poartă.
Însă mie mi s-a spus,
desluşit,
să nu mai privesc
peste Zid.
Să savurez,
mai bine,
fericirea domoală
a Casei de borangic.
Dar n-am rezistat,
şi într-o zi
m-am aventurat
dincolo de Zidul Înalt.
„Ce-o fi aici?”
mi-am zis.
Până când,
Doi Ochi
m-au privit insistent,
de pe o Cruce.
Abia atunci am înţeles
de ce nu am voie
să privesc
peste Zid.
Acolo, afară,
încă zace, respins,
Marele Proscris…

( Bucureşti, Iulie – 2012 ; din volumul "Râsul viorii fără arcuş" )