De ce atâta boală și necaz,
de ce atâtea trupuri frânte?

Trăim în lumea ce-și târăște
existența prin noroi
mânjită cu un păcat
ce ne-a străpuns rărunchii.
Și gemem de durere
și strigăm spre cer,
dar prea târziu...
și cine să ne ajute
dacă am ales
să ne-ndepărtăm de acasă,
să fim rătăcitori
în lumea ce-şi târăște
existența prin noroi?

Ne grăbim să alergăm în lume,
căci vrem să fim liberi
în cuget, aspirații și gândiri.
Și vrem să ne înălțăm o casă
în care noi să stam pe un tron
sculptat din căutări spre nicăieri.

Oare ne vom întoarce acasă?