Ne-a trimis Dumnezeu, din locașul sfânt,
Să ne naștem într-o iubire de mamă,
Să o purtăm cu noi, până la mormânt,
Când din Calea Lactee, Acasă ne cheamă.

Este mama, altoiul de Iubire cerească,
Privirile ei sunt blânde raze de Soare,
Primit-a, sufletele-muguri să le crească,
Ea este și o jertfă și o cumplită apărare.

Brațele ei slabe, sunt leagănul dulce,
Glasu-i susurat, al păcii cântec duios,
Ea proaspăta hrană spre mugur aduce
Cu tot ce adună sfânt, din Cristos.

Milioane de miracole în palme ea ține,
Sub îndelungi mângâieri, doar ea știe
Din lacrimi de copil, înecate-n suspine,
Să deschidă un izvor de-aleasă bucurie.

Te însoțește mereu, din primul gângurit,
Cu tine-i peste ani, în dulce sau amar,
Sperând, ea niciodată altfel nu te-a privit,
Odor îi ești ca rege, odor ești ca tâlhar.

Va umple un burduf cu lacrimile-amare,
La Tatăl Dumnezeu, în Cer, să le trimită,
Cerând pentru odrasle milă și-ndurare,
Înțelepciune, putere, biruință în ispită.

Portretul ce-și poartă mireasma întreagă
Nu-și estompează prin vremi strălucirea,
La capăt de drum ți-e tot atât de dragă,
Este mama care ți-a dăruit toată iubirea.

Dar numai Tu Isuse, ești în Iubirea Ta,
Cu mult mai mult decât oricare mamă
Veșnic ne ții pe brațe, Tu nu ne vei lăsa,
Ești Raiul în care Dumnezeu ne cheamă.

Amin!