În linistea noptii încet mã cufund,
Si caut rãspunsuri la mii de-ntrebãri
E freamãtul vietii atât de profund
Dar sufletul meu e sleit de puteri.

E-atâta durere în inima mea
Cât tot Universul în lacrimi sã-l scalde
Si-atâta iubire ar vrea ca sã dea
Dar cine m-ascultã când inima-mi bate?

Mã zbat ca un peste sã ies din neant
La orice miscare mai moare un vis
Si simt cã în loc sã ajung la luminã
M-afund fãrã milã în negrul abis.

Când somnul cuprinde acest trup obosit
Pãsesc într-o lume ce nu-mi apartine
E leagãnul meu, dorinta din vis
E tot ce vreau eu, si nu-mi apartine!

Încerc sã rãmân ce-am fost altãdat’
Un suflet cu aripi de zbor si luminã,
Dar nu pot lupta, e mult prea nedrept
Si-am obosit, si nu sunt de vinã!

Încerc sã sãdesc în sufletul trist
O razã de soare numitã SPERANTÃ!
Dar cine mai stie cã eu mai exist?
Ajutã-mã Doamne, vreau stropul de viatã!