Iubitul meu, prea multe n-am a-Ţi spune,
Căci nu s-au inventat încă cuvinte,
Să poată să exprime simţăminte
Şi stările din mine, să-ncunune.

Am vrut să-mpodobesc cu flori cărarea,
Pe care paşii Tăi cândva umblară,
Dar închistat în propria-mi povară,
Am neglijat şi scopul şi ardoarea.

Şi absorbit de greul grelei clipe
Ce mă-ngropa sub falduri de tristeţe,
Am hoinărit prin ani de tinereţe,
Până ce timpu-mi începu să ţipe.

"Opreşte-ţi pentru-o clipă alergarea,
Priveşte-n urma ta şi fă bilanţul,
Mai târâi după tine încă lanţul,
Sau Duhul Sfânt ţi-a dat înariparea?

Mai porţi poveri ce crucea le aşteaptă?
De două mii de ani strigă Sionul:
Întoarce-te tu, omule la Domnul,
Căci El e bun şi judecata-I dreaptă! "

Cutremurat de cât de greu mi-e pasul,
Desaga atârnând sub zeci de-ocale,
Privind oripilat adânca vale,
Am hotărât să fac atunci, popasul.

Am alergat la cruce cu speranţă,
N-am îndrăznit ca să privesc spre soare,
Când am simţit spini, cuie şi sudoare,
Am înţeles că jertfa Lui, e viaţă.

Şi amintindu-mi de perioada-n care,
Încorsetat ca într-o carapace,
Trăit-am ani la rândul fără pace,
Îngenunchez pe-a Golgotei cărare.

Şi lacrimile care curg izvoare,
Vorbesc mai mult decât orice grăire. . .
Pe-altarul sfânt primeşte-mă jertfire
Şi mântuit, s-aştept o Înălţare.

13/03/14, Barcelona- Lucica Boltasu