Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă
1 Samuel 3
Într-o cetate, undeva,
La munte-n Efraim, trăia
Un om ce se chema Elcana
Şi cu soţia lui, cu Ana.
Ei se temeau de Dumnezeu
Şi respectau cuvântul Său.
Era familie unită
Şi de Iehova ocrotită.
În fiecare an mergeau
La templu, unde se-nchinau.
Era prilej de sărbătoare
Cu daruri multe, cu mâncare
Şi veselie pentru toţi.
Doar Ana se-ntrista. "Cum poţi
Să iei parte la sărbătoare
Când inima în piept te doare?
Şi veselă cum poţi să fii
De nu eşti mamă, n-ai copii?"
Asa-şi zicea Ana-ntristată
Şi s-a-ntâmplat nu doar o dată
Să nu mănânce şi să stea
De-o parte-n templu, singurea
Şi să se roage cu-nfocare.
La Dumnezeu, cel sfânt şi mare
Îşi vărsa focul inimii
Că nu avea şi ea copii.
A zis în ruga ei fierbinte:
"Doamne, dacă-Ţi aduci aminte
De ne-nsemnata roabă-a Ta
Şi mă vei binecuvânta,
Dacă-mi vei da un fiu şi mie,
Promit c-am să Ţi-l dărui Ţie.
Cât va trăi pe-acest pământ
Va sta în templul Tău cel sfânt".
Şi Domnul şi-a adus aminte
De rugăciunea ei fierbinte.
El, Domnu-adevărat, cel viu,
I-a dăruit Anei un fiu.
Ea a fost tare fericită
C-a fost de Domnul auzită
Şi-a zis: "Domnul a ascultat!"
De-aceea, micul meu băiat
Chiar acest nume o să poarte!"
Şi i-au zis Samuel, că toate
Numele de copii evrei
Poarta simboluri pentru ei
Şi pentru viaţa ce-o vor duce,
Pe orice drum o să apuce.
Dar mama Ana n-a uitat
Că-n ziua-n care s-a rugat
Ea a promis să-l dăruiască
Lui Dumnezeu, ca să slujească
În templu, toată viaţa sa.
Şi Ana a făcut aşa:
Când a-ncetat să-l alăpteze,
L-a dus la templu, să-şi păstreze
Cuvântul care l-a rostit
Şi Domnului l-a dăruit.
L-a-ncredintat cu bucurie
Marelui preot, ca să fie
Crescut frumos şi educat
Şi să devină-un brav bărbat.
Templul i-a fost ca şi o casă.
În disciplină riguroasă
Sub ochii Domnului creştea
Şi învaţa din legea Sa.
Era tot timpul în lucrare,
Chiar seara, mergea la culcare
Tot în templul lui Dumnezeu,
Căci el era-n slujbă mereu.
Dar într-o seară, încuiase
Uşa la templu şi plecase
Ca să se culce-n colţul lui.
Îşi spuse ruga Domnului,
Ca-ntotdeauna, la culcare,
Puse pe el o-nvelitoare
Şi-aproape că a adormit
Când deodat-a auzit
O voce care îl strigase
Pe nume! Nu, nu se-nselase!
Şi repede-a sărit din pat:
"Preotul Eli m-a strigat!"
El merse-n graba cea mai mare
Până la locul de culcare
Unde bătrânul sta culcat.
Copilu-i zise: "M-ai chemat?"
"Nu, fiule, mergi la culcare
Că mâine-i zi de sărbătoare
Şi o s-avem mult de muncit.
Dormi bine, să fii odihnit!
Vom fi şi mâine împreună.
Acum te culcă, noapte bună!"
Şi Samuel pleca din nou
Să intre-n aşternutul său.
Abia dacă se aşezase,
C-aceeasi voce îl strigase.
Din nou la Eli-a alergat
Zicându-i iarăşi: "M-ai chemat?"
"Nu, fiule! Dar... stai o clipă!"
Şi-ntelegând că Domnu-l strigă,
Îi explică ce s-a-ntâmplat:
"Copile, Domnul te-a strigat!
Vrea să-ţi vorbească! Nu te teme!
Şi dacă iar o să te cheme,
Tu să-i răspunzi ne-ntârziat!
Smerit şi cu suflet curat
Să zici cu bucurie multă:
"Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă!"
S-a dus din nou la locul lui.
De-ndată, vocea Domnului,
Aceea, plină de putere,
Din nou îl strigă: "Samuele!"
El a răspuns imediat
Cum preotul l-a învăţat.
Şi Domnul i-a spus taine multe,
Iar Samuel ştia s-asculte.
Apoi a spus preotului
Întreg cuvântul Domnului.
Crescu copilul, având mare
Curaj şi binecuvântare
Întreaga viată-a fost prooroc
Şi nu s-a depărtat deloc
De Domnul şi de casa-I sfântă.
El a avut credinţă multă
Slujind mereu lui Dumnezeu
Şi a-ndemnat poporul său
Spre pocăinţă şi-ascultare.
O mare binecuvântare
Avură toţi, căci el veghea
Şi totdeauna se ruga
Şi mijlocea fără-ncetare.
Prooroc ca el, aşa de mare,
Atât de credincios, de drept,
Plin de iubire şi-nţelept,
Poţi fii şi tu, copile dragă
Şi să-i slujeşti o viaţă-ntreagă!
Domnul e-acelaşi, ca şi-atunci
Cu cei bătrâni, tineri sau prunci!
La fel El poate să lucreze
Cu har să-i binecuvânteze
Pe cei ce-ascultă-al Sau cuvânt
Şi au un trai frumos şi sfânt.
Dacă te strigă şi pe tine,
Ia seama şi răspunde bine!
Fii şi tu ca şi Samuel
Şi zii şi tu, la fel ca el
Cu dragoste şi râvnă multă:
"Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă!"