N-am știut că ignoranța în Scriptură
Mă poartă pe-o cărare fără țel...
Că Cel ce-a scris în stele și-n natură
A scris și-n mine dorul după El!

N-am știut că suferința trecătoare
Lucrează-n mine glorii ce nu pier...
Și nu am știut că rana care doare
E diamantul ce-am să-l port în Cer.

N-am știut că fericiți sunt nu bogații,
Ci cei săraci în Duh și cei curați!
Și se deosebesc în lume frații
Cei mincinosi de cei adevărați!

N-am știut că-n inspita ce mă cheamă
Plăcerea este de o clipă doar,
Urmată de rușine și de teamă
Și de o veșnicie de coșmar...

Eu nu am știut că timpul ce se duce
Se scurge-n veșnicie, nu-n neant,
Când pot răscumpăra venind la cruce
Sau pot rămâne marele pierdant.

Că fiecare an și zi sub soare,
Sunt perle ce aici pe-acest pământ
Le investesc în slava viitoare
Sau le îngrop cu mine în mormânt.

N-am stiut că tinerețea trecătoare
O merita Stăpânul meu Divin...
Că fiecare zi e-o sărbătoare
Când vasul meu de Duhul Sfânt e plin!

Și nu am știut ce har e-n rugăciune
Când mă cufund în ea și Dumnezeu,
Se poate întâmpla orice minune
Căci pentru El nu e prea greu!

Și câte nu am știut, o, Doamne sfinte...
Îmi pare rău și recunosc târziu,
Sfințit prin Logos, azi Îți stau-nainte
Și robul Tău de-a pururi vreau să fiu!