Mi-s ochii o clepsidră picurândă
Socotind cu lacrimi ani și ani,
Puține clipe doar se mai perindă,
Am ajuns cu plânsu-n Ghetsimani.

Îmi este înroșită lacrima, de acum,
Cu razele târzii din sângerat apus,
Sunt ultimii stropi la sfârșit de drum,
Căci m-oi întoarce în apele de sus.

Acolo apa, în picuri, nu se-mparte,
Este o mare ca de sticlă, înseninată,
În părtășie sfântă, Iubire, unitate
Și nu va curge-n lacrimi, niciodată.

De pe ale timpului înalte creste,
Privesc suspinele pe firul de viață
Și nesfârșirea desfătărilor celeste
Care în Dragoste se îșiruie în față.

Cerul se face sul, timpul dispare,
Pământul nu-și găsește loc, odihnă,
Dar noi de pe culmea de dor și visare,
Pornim spre fericirea din Patria divină.

Nu vei da uitării, Isuse, ce-ai promis
Și lacrimi-mărturie, în burduf adunate
Ne vor fi roua dimineții în Paradis,
Soarele, Iubirea le va șterge toate.

Șirul lacrimilor care astăzi dor,
Eu le privesc prin ochii Tăi, Stăpâne,
Tu mi le-ai dat ca binecuvântat izvor,
Să fie-n Cer, Acasă, fericiri depline.

Amin!