Nu-mi lua nădejdea, chiar de-i zdrențuită
Bice de cuvinte, dau în ea căt pot
Labirintul clipei iarași rău mă minte,
Dă-mi te rog busola, la capăt s-o scot.

Lacrima tăcerii stă în colț pitită,
Nodul gordian înca nu-i tăiat,
Bate iarăși crivăț, chiar de-i primăvară
Toamne ruginii, par că nu încap.

Înflorește pomii de speranțe-n noi,
Pune muguri albi, toarnă calde ploi,
Ostoiește setea de cuvănt curat,
Și-n văpaie arde tot ce-i întinat.