Lacrimi de copil

Un copil, într-un pătuc,
Un copil, se odihnește.
Și din somnul său adânc,
Iat-acuma se trezește.

Caută cu ochișorii,
După mama, s-o zărească,
Caută cu ochișorii,
S-o găsească.

Nevazând-o, prinse-a plănge
Și s-o strige: „Mama, mama!"
Inimioara i se frânge,
În ea se cuibărește teama.

Din ochi umezi,
Ochi rotunzi,
Lacrimi calde, inocente,
Spre gurită-i curg... torente.

Lacrimi calde, de copil,
Suspinând din inimioară,
Lacrimi calde, de copil,
Izvorăsc si curg, afară.

Cu năsucul înroșit
Și obrajii ca de foc,
Plânge... Totul s-a sfârșit,
De-altceva nu mai e loc.

Cu suspine și sughițuri,
Plânge tare și oftează.
A crezut c-a rămas singur
Și că mama nu-l veghează.

A gândit că-i părăsit
Și că totul e sfârșit...
Lacrimi calde, inocente,
Spre guriță-i curg... torente.

Din pătucu-n care stă,
Ochii lui, ușa fixează,
Iar când ușa se deschide,
Fața i se înseninează.

Mama sa, ce îl iubește,
Vine. În brațe îl ridică,
La ureche îi șoptește:
„Gata! Nu-ți mai fie frică!"

Lacrimile i le șterge,
Cu iubire și duios,
Și în ochii lui privește:
„Copilașul meu, frumos!

Nu te teme! Sunt cu tine.
Te iubesc, copilul meu!
Nu mai plânge! Totu-i bine,
Și te voi iubi mereu!

Acum tu, ești încă mic
Și nu știi... ești mititel.
Când vei deveni voinic,
Vei ști lucruri, fel-de-fel.

Însă, până când vei crește,
Știi că mama te iubește
Și vegheaz-asupra ta.
Gata! Șterge-ți lacrima!"

În prezența mamei sale,
Plânsul lui s-a potolit.
Stă lipit de pieptul mamei
Și se simte ocrotit.

Să luăm seama la cuvinte
Și să mergem înainte!
Să nu fim descurajați,
De Domnul suntem purtați!

De Domnul suntem iubiți,
Niciodată părăsiți!
Și-n prezența Lui, se știe,
Este numai bucurie!

Amin.