Aş vrea să pot ca să te mângâi şi să îţi şterg obrazul,
În clipele de încercare, când mare ţi-e necazul,
Să-ţi fiu alături, să-ţi dau mâna, să uiţi de suferinţă
Şi să păşeşti din nou pe cale, cu-ntreaga ta fiinţă.

Eu ştiu că nu-i uşor, adesea, din prea multă iubire,
Ajungem sclavi în propria viaţă şi fără vreo ieşire.
Din labirintul ce-mpresoară trăirea vinovată,
Să evadăm, căci ştim ce-i harul şi jertfa fără plată.

Să ne încredem în Scriptură, în promisiunea sfântă,
Căci se va împlini Cuvântul, iar dacă omu-ascultă,
Primi-va binecuvântarea! Pe-a veşniciei treaptă,
Noi să păşim cu bucurie căci Tatăl ne aşteaptă!

De ce e-aşa? Gândeşti tu oare, cum ar putea să fie,
Un sfânt şi-un păcătos în ceruri, cu Domnul pe vecie?
Da, Dumnezeu în bunătatea-i, fărădelegea iartă,
Dar judecă întotdeauna şi judecata-i dreaptă!

Aş vrea să pot ca să te mângâi şi să îţi şterg obrazul,
În clipele de încercare, când mare ţi-e necazul.
Dar sunt şi eu un om ca tine, cu slăbiciuni şi frică,
Pe amândoi, din văi de plângeri, doar Domnul ne ridică!

Dar cât de bine e când fraţii se-adună împreună!
Unul ca toţi şi toţi ca unul visăm sfântă cunună,
Nu lauri pământeşti căci floarea curând va fi uscată,
Dar în cununa veşniciei, nu moare niciodată.

Şi-acolo unde nu-i putinţă să facem Adunare,
Cu mâini împreunate-n rugă, în sfântă adorare,
Uniţi în cuget şi simţire, să cerem izbăvire,
Căci Duhul Sfânt ne dă arvuna, cereasca Sa Iubire...

08/04/14, Barcelona- Lucica Boltasu