Atunci când m-a chemat pe nume Mântuitorul meu iubit,
Eram muncit de duhuri rele, mă chinuiau așa cumpilt!
Eram pierdut, fără nădejde că aș putea să fiu salvat,
Robit de pofte și păcate, trăind o viață în păcat.

Rătacitor prin bezna nopții, voiam să fiu mai fericit,
Dar căutând prin groapa morții, numai dureri am întâlnit.
Călăuzit de grele patimi, de poftele acestui trup,
Trăiam mereu condus de șarpe, ce mă-ndemna să mă distrug.

Așa am fost dar, slavă Ție, Mântuitorule iubit,
Eu știu cât mi-ai iertat Tu mie, să fiu acum mai fericit!
Și viața mea, Isuse dragă, Ți-o dăruiesc acum deplin,
Căci numai Tu ai fost în stare să mă salvezi de boli și chin.

Acum, privind în vechea viață, ce am trăit-o în zadar,
Plângând Îți mulțumesc, Isuse, căci m-ai iertat, ce mare har!
Ce binecuvântată-i viața, când azi, plângând de fericire,
Aștept venirea Ta, Isuse, căci vei veni și după mine.

Acum te cheamă și pe tine Mântuitorul meu Isus,
Să te ridici din orice stare, să ai privirile în sus,
Și în nădejdea Lui cea mare, ridică-te și fă un pas,
Căci El, Isus, este în stare să te-ntărească-n orice ceas.

Priviți, vă rog, la Domnul slavei, cum din mocirlă m-a luat!
Vedeți ce binecuvântare Isus Hristos mi-a revelat,
M-a smuls din groapa cu păcate, m-a izbăvit din grea robie
Și nu prin merit, nici prin fapte trăiesc cu El în părtășie.

Ce mare e a Lui iubire, ce la Golgota am aflat,
Cuvântul Vieții și pe mine de grele lanțuri m-a scăpat,
Priviți la Domnul, căci în Carte stă scris cum a trăit mereu,
Și fiți și voi de-acuma gata, să-L întâlniți pe Dumnezeu.

Amin.