Vin Paștele, Isus, din nou învii și iară
arăți la lumea asta de orbi și de orbiți
c-ai ispășit păcatul prin Jertfa Ta amară,
și c-ai adus viața la cei neprihăniți.


Privind cu ochii-n lacrimi Făptura Ta măreață,
ca mii de sori Isus, Te văd mai strălucit,
că-nvii cu Tine-odată Slăvita Dimineață
din care fericirea e fără de sfârșit.


Îți văd și-n mine Chipul scăldat în foc de soare,
cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat,
și strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
a zilei când, Isuse, și-n mine-ai înviat.


Ți-a fost săpat mormântul de-atâția ani și-n mine,
cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
atâtea străji avut-a străinul lângă Tine,
de-atâta întuneric ai fost pecetluit...


Dar când sosit-a ceasul slăvit al Învierii,
ai rupt și-ntunecarea, și lespezi, și peceți
și-ai înviat, ca-n locul obidei și durerii
s-aduci minunăția atâtor frumuseți...

Era-ntr-o primăvară ca asta de senină,
cu cer de sărbătoare și strai de cireșar,
când ai adus în mine tot raiul de lumină,
cu toată revărsarea belșugului de har.


Iar astăzi, când cântarea prin lacrimi mi se cerne,
cu sufletul de mână îmi vine ruga-n Sus
și brațul plin de crinii luminii-n drum Ți-așterne
prinos al fericirii pe care mi-ai adus.


Și vin cu mine-odată toți vișinii din lume,
toți piersicii și merii împodobiți cu flori,
s-aștearnă-n calea-Ți sfântă petalele de spume,
podoaba cea mai nouă a Albei Sărbători.

Învie iar Isuse cu slava tot mai mare
în sufletele albe ale-ntregului norod,
ca-n toamnele chemării azi, primul braț de floare
s-aduca-n cale-Ți sfântă pe-atât belșug de rod.