Vin Paştile Isuse, din nou învii şi iarăşi
araţi la lumea asta de orbi şi de orbiţi
c-ai ispăşit păcatul prin Jertfa Ta amară
şi c-ai adus viaţa la cei neprihăniţi.

Privind cu ochii-n lacrimi Făptura Ta Măreaţă,
ca mii de sori Isuse, Te văd mai strălucit,
că-nvii cu Tine-odată Slăvita Dimineaţă
din care fericirea e fără de sfârşit.

Îţi văd şi-n mine Chipul scăldat în foc de soare
cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
şi strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
a zilei când Isuse şi-n mine-ai înviat.

Ţi-a fost săpat mormântul de-atâţia ani şi-n mine,
cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
atâtea străji avut-a străinul lângă Tine,
de-atâta întuneric ai fost pecetluit...

Dar când sosit-a ceasul slăvit al Învierii,
ai rupt întunecarea şi lespezi şi peceţi
şi-ai Înviat, ca-n locul obidei şi durerii
s-aduci minunăţia atâtor frumuseţi.

... Era-ntr-o primăvară ca asta de senină
cu cer de sărbătoare şi strai de cireşar,
când ai adus în mine tot raiul de lumină
cu toată revărsarea belşugului de har.

Iar astăzi când cântarea prin lacrimi mi se cerne
cu sufletul de mână îmi vine ruga-n Sus
şi braţul plin de crinii luminii-n drum Ţi-aşterne
prinos al fericirii pe care mi-ai adus.

Şi vin cu mine-odată toţi vişinii din lume,
toţi piersicii şi merii împodobiţi cu flori
s-aştearnă-n calea-Ţi sfântă petalele de spume
podoaba cea mai nouă a Albei Sărbători.

... Învie iar Isuse cu slavă tot mai mare
în sufletele albe a-ntregului norod,
ca-n toamnele chemării azi primul braţ de floare
s-aducă-n calea-Ţi sfântă pe-atât belşug de rod.