Don Quijote

Era pe vremea lui Don Quijote când,
Se înmulţiră morile de vânt,
Încât umpluseră întregul pământ.

Erau frumoase morile,dar ruginite,
Zăcând de secole înţepenite,
Dorea sărmanul să le pună în mişcare,
Să-şi facă ele nobila lucrare,
Dar când de ele s-a apropiat,
Pe Don Quijote-atunci l-au alungat.

--Te du,nebunule,ne lasă-n pace,
Căci nouă chiar aşa ne place,
Cam prea îţi bagi tu nasul peste tot,
Vezi să n-o iei cumva în bot,
Iar de nu pleci de-aici imediat,
În lanţuri ai să-ajungi nebunule, legat!

Plecă deci Don Quijote ruşinat,
Şi-atunci pe Dumnezu l-a întrebat,
Ce-i de făcut cu morile de vânt,
Ce nu vor să asculte de Cuvânt?

--Le lasă-n pace,nu mai insista,
Tu ţi-ai făcut prea bine treaba ta,
Pe tine nu te leapădă,
Ci chiar pe Mine,
Rămâne doar speranţa de mai bine.

Îţi vezi de treabă mai departe,
Rămâi la ce e scris în Carte,
Nu te expune Don Quijote gratuit,
Fii credincios şi vei fi mântuit.

10.02.2014
Cornel Jigău