Să strângi Cuvântul
Autor: Mihalca Inuţ  |  Album: Râurii de apă vie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de mihalcainut in 23/04/2014
Domnul, Dumnezeu vorbeș-te, Cel ce a făcut pământul,
Și l-a toți N-e porunceș-Te, ca să-I ascultăm Cuvântul,
Căci de vrei să-I aduci jertfe, cu miresme din Saron,
Ascultarea este jertfa, să trăiești ca Ghedeon.

Dacă inima îți spune, că ești omul cu credință
Du-te frate și citeș-te, vezi ce-nseamnă pocăință,
Nu privi ca în oglindă, l-a versetele plăcute,
Adâncește-te-n Scriptură, a-i să vezi acolo multe.

Cine zice că că rămâne, în credința ce-a fost dată,
Trebuie să fie-n lume, sare sfântă și curată,
Să fi sare nu se poate, fără să trăiești l-a fel,
Cum a fost și Domnul tare, și-n trăire ca un miel.

Ca să poți rămâne frate, în credința ce-a de sus,
Trebuie să ai privirea, doar la Domnul la Isus,
Căci de vei privi l-a valurii, și l-a marea de păcate,
Te vor ataca dușmanii, cu-ndoieli și rele șoapte.

Calea este Adevărul, care duce înspre Viață,
Este Domnul ce te-ndeamnă, și îți dă a Lui povață,
Fi-nțelept cunoaște vremea, ziua cercetării tale,
Scrie sfintele versete, pe tăblița inimi tale.

Să le ai mereu cu tine, în inimă și în minte,
Și atunci vei fi înstare, să vorbești doar lucruri sfinte,
Dar de nu cunoști Cuvântul, orice val te va mișca,
Și vei fi slab în credință, fără de puterea S-a.

Fiule ascultă glasul, nu eu, Domnul ți-a vorbit,
Dacă vrei să fi cu Tatăl, tre' să fi neprihănit,
Ca să urci din treaptă-n treaptă, către slava ce-a de sus,
Trebuie să a-i Cuvântul, căci Cuvântul e Isus.

Ps: 119:11.

Amin.
23/04/2014. Adevărul v-ă va face slobozi, Cuvântul Tău e Adevărul.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 873
  • Gramatical 1
  • lboltasu  Gramatical incorect! Ex: cites-te, si l-a toti N-e porunces-te...etc

    Gramatical 0 1
Opțiuni