Tu eşti mlădiţa unui pom
Ce se ridică-n soare
Împodobit cu flori alese
De-o Mână creatoare!
Tu eşti izvorul din pustiu,
Un strop de apă rece
Ce-n arşiţă alină setea
Unui drumeţ ce trece...
În lumea plină de păcat
Eşti pus să fii solie
Ce spune lumii că e vremea
Când Domnul va să vie...
Tu eşti o flacără arzând,
Altar de închinare...
Eşti mesagerul ce vorbeşte
De jertfă, de salvare...
Tu eşti copil răscumpărat
Prin sfânt sângele Său...
Eşti sare...aur curăţat...
Eşti fiu de Dumnezeu!
Vulcan-30-04-2014
Mary