Există viaţă după moarte!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Dincolo de cuvinte  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de lboltasu in 04/05/2014
Isaia 57:15-21

"Pace celui de departe, pace celui de aproape!"
Mila sfântă şi-ndurarea, vrea pe om ca să îl scape,
Să-i învioreze duhul, inima ce e smerită,
Căci aşa vorbeşte Domnul, din iubirea-I infinită!

Cel Prea-nalt al cărui Nume este sfânt şi este mare,
Vrea în inima zdrobită să aducă-nviorare,
Nu vrea veşnic ca să certe, nici mânia ca să ţină
Necurmată, ci doreşte ca să pună-n om lumină.

În mânie, supărare, Dumnezeu mai şi loveşte...
Din pricina lăcomiei, omu-ades păcătuieşte
Şi văzând Tatăl din slavă cum cel răzvrătit urmează
Şi mai mult calea pierzării, intervine-admonestează.

Sufletele-au fost create în deplină curăţie,
Omul inima-şi urmează negândind la veşnicie,
Dar în bunătatea-I mare, Tatăl Dumnezeu găseşte,
Pentru cei ce plâng, alinul... Mângâie, tămăduieşte!

El e călăuză-n viaţa celui ce-I acceptă darul,
La răscrucea dintre ere, mărturie stă Calvarul,
Într-o parte este Legea, îndreptar spre curăţie,
În cealaltă Harul care, împlineşte-o profeţie.

Omul rău nu are pace, e ca marea înfuriată,
Se ascunde după datini, are-o viaţă idolatră,
Dacă vrei să-i spui de Isus, de păcat şi mântuire,
E ca valul plin de spumă... te împroaşcă cu jignire.

Însă noi, urmând exemplul Celui Sfânt, să facem totul,
Să vorbim fără-ncetare despre Tatăl, Sabaotul,
Despre Duhul ce dă viaţă, despre Mielul Sfânt-Mesia,
Despre viaţa după moarte... vrei s-asculţi şi tu solia?

Nu te îndoi, prieten, sunt mulţi cei chemaţi dar iată,
Unii cred şi-acceptă harul, însă alţii niciodată,
Când vei fi pe pragul porţii care duce-n veşnicie,
Te întreb: Cum va fi pasul? Vei păşi cu bucurie?"

04/05/14, Deva-Lucica Boltasu


Domnul care ți-a dat inspirația se bucură de râvna ta de a -I sluji și chema la mântuire pe cei din afara Cortului .Fi binecuvântată!
Adăugat în 04/05/2014 de sanda_tulics
Fiti binecuvantate dragele mele surori cu viata vesnica, pace si bucurie deplina in Cristos! Multumesc pentru vizita...ma bucur in Domnul sa va stiu aproape chiar si virtual!!! Va imbratisez cu dragoste sfanta!
Adăugat în 04/05/2014 de lboltasu
...aveţi în mână o cheie de aur pe care Dumnezeu vă ajută să o folosiţi cu har! Sfinte binecuvântări.
(daca as fi stiut ca sunteţi în ţară, m-aş fi oprit să va cunosc, chiar zilele acestea am trecut prin Deva)
Adăugat în 08/05/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1892
  • Export PDF: 724
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni