Și dacă ploaia cade, rece

Și dacă ploaia cade, rece,
Atunci când vreau să- mi fie bine,
Ea vine, cade si- apoi trece,
Dar Tu, Isus, rămâi cu mine.

De picuri grei, căzuți cu ropot,
Îmi strâng puloverul pe mine,
M- adăpostesc de- al minții șopot,
M- apropii și mai mult de Tine.

Și dacă ploaia cade, rece,
Atunci când vreau să- mi fie bine,
Nu uit că vine, cade, trece,
Dar, Tu, Isus, rămâi cu mine.

Și dacă astăzi, gânduri- cai,
Cutreieră cu- a lor copită,
Isus, oprește- le, să-mi dai
Tărie, să stau liniștită!

Și- atunci când ploaia reușește,
Să pună între noi, distanță,
Isus, in suflet îmi șoptește,
Mă umple, cu a Sa, speranță.

Și dacă ploaia ropotește,
Precum copitele de cai,
Isus, atunci o îmblânzește
Și-apare soarele de mai... .

Și- atunci când ploaia, în cădere,
Pământul iar a răvășit,
În suflet am o mângâiere,
Căci grâul este înverzit.

Dar nu ar fi- ncolțit sămânța
Și nici nu ar fi înverzit...
Și ar fi fost țărâna, iască,
De, ploaia n- ar fi răpăit...

Așa că-Ți mulțumesc, Isuse,
De ploi menite să mă ude,
Ce fac să crească grâul, verde
Și vin țărâna să- mi inunde...

Căci fără stropi căzuți, de ploaie,
Ce fac pământul să se- nmoaie,
N- ar încolți nici o sămânță,
N- ar fi trăire prin credință.

Și n- ar fi nici apropiere,
De Cel ce- aduce înviere,
De Cel ce face să răsară,
Credința mea, să iasă- afară...

Iar, de... țărâna nu rodește,
Fiindcă pământul e uscat,
Trimite stropi și răvășește,
Pământul cel pietrificat!

Să lași să cadă multă ploaie,
Să faci pământul să se- nmoaie,
S- o lași, chiar dacă prin cădere,
Produce solului, durere...

Căci nu orice durere- i rea,
Ci e menită să zdrobească,
Să facă solul, rod să dea,
Să facă glia să- nverzească.

Așa că Ție- ți mulțumesc,
Când stropi de ploaie, mă lovesc,
Când cad cu ropot de copită,
Căci Tu, mă faci desăvârșită!

Amin!