În leagănul cuvintelor mocnesc
Vise prinse în tăcere,
Străluciri de ademenesc
Eu, în foc Îţi cer putere!

„Mâine” dacă e departe
Şi încetineşte totul,
Tu ne chemi tot mai aproape
Ca să prindem Răsăritul!

Petrec zilele, uneori cu lacrimi,
Alteori c-un strop de soare,
De pe Stâncă nu mă clatin
Şi rămân în ascultare!

Sufletul îmi cântă adesea
Chiar de-s zile de încercare
Când durerea e mai grea
Tu ne dărui alinare.

Ne veghezi cu bunătate
Fie drumul cât de rău,
Braţul Tău cărare face
Căci trece poporul Tău!

Doamne, ne plecăm fiinţa
Înaintea jertfei Tale
Ne închinăm în umilinţă
Pentru marea-Ţi îndurare!

Ne condu cum ştii prin toate
Şi domneşte Tu în noi!
Ca iubirea să ne umple
Să rodească Duhul în noi!