E atâta mai în noapte
Că se-mpiedică ea oarbă
Prin mireasma stelei coapte
Și-n mirozne verzi de iarbă.
Proaspătul în liniștire
Consistent e că îl pipăi,
Iar apelul de-nflorire
În orice tufar și clipă-i.
Luna-ngălbeni de ciudă
Parcă-a dat în ea dalacul:
În parfum de iarbă crudă
Înflorește liliacul!
Floarea cea mai luminoasă
Nașterii mele pe lume
Că ești poate preafrumoasă
N-am avere și nici nume.
Ridic strugurii în palme
Ca pe-o sfântă amuletă
Îmi culc fața din avalme
În povestea violetă.
Și-n cuvintele ei sacre
Părăsesc cu ușurință
Rămășițile de lacrimi
Din dureri în necredință.
Până înfloriră zorii
Ne-am vorbit așa de multe...
Mulțumesc, Isus, că florii
I-ai dat harul să asculte.
Basmul ei putu a-mi spune
Taină sinceră de nouă
Că-nflorii o rugăciune
Ca un bob gingaș de rouă.
Când privirea-mi omenește
Prinse dimineața vie
Am văzut cum înflorește
Ziua mea liliachie!