Credința doar, m-ajută să trăiesc,
Când moare-n taină-n mine cate-o parte,
Tăiate, rupte aripi, iarăși cresc,
Să mă înalțe-n zboru-mi, mai departe;
Tăiate, rupte aripi, iarăși cresc.

Mi-e drumul lin iar gându-mi zboară, pur,
Spre cerul ce se-ntinde și mă cheamă,
Divină răsplătire-atot ce-ndur,
Să-mi țină loc de tată și de mamă;
Divină răsplătire-atot ce-ndur.

Sunt mic dar port în mine-un univers,
Ce nu-l cuprinde vorba și gândirea,
Nimic nu poate-a mă opri din mers,
Nainte îmi surâde, nemurirea;
Nimic nu poate-a mă opri din mers.

Cu trupu-mi slab și limitat, aștept,
Dar sufletu-mi străbate infinitul,
Spre zări eterne ochii mi îndrept,
De-a-ntregul mă inundă răsăritul;
Spre zări eterne ochii mi îndrept.

Te văd pe când călătoresc mereu,
Prin ce-ai creeat, și-n murmurul conști’nței
Părinte nepătruns din Empireu,
Cel mai presus de legile științei;
Părinte nepătruns din Empireu.

Dacă-am tânjit atât după alin,
Mă chemi de-acum spre țara cea promisă,
Primeste-mă acasă, iată, vin,
Căci ușa lumii mi-e pe veci închisă;
Primeste-mă acasă, iată, vin.

....................................................

Tăiate, rupte aripi, iarăși cresc,
Divină răsplătire-atot ce-ndur,
Nimic nu poate-a mă opri din mers,
Spre zări eterne ochii mi îndrept,
Părinte nepătruns, din empireu,
Primeste-mă acasă, iată, vin.

21.05.2014