Cînd ai venit pe astă lume
De tine nimeni n-a întrebat,
Fără să știi ți-au pus un nume,
Cu drag în brațe te-au purtat.

Micuț erai – un pruncușor...
Și cînd plîngeai, plîngea și mama,
Iar cînd zîmbeai, zîmbea și tata.
Să fii părinte nu-i ușor...

Ai crescut ca toți copiii,
Ți-au dat părinții ce-i mai bun,
S-au jertfit atîta pentru tine...
Să poți porni pe-al vieții drum.

Te-au învățat numai de bine,
Să fii cinstit, să te comporți frumos,
Si chiar atunci cînd greul vine,
Să nu disperi, să nu lași mînile în jos.

Și chiar atunci cînd n-asculta-i,
Necaz, tristețe tatei aducînd,
El tot atît de tare te iubea,
Grijă pentru tine tot purtînd.

Acuma mare ai devenit,
Și ai pornit și tu în viață...
De părinți te-ai despărțit,
Luînd cu tine a lor povață.

Poate ai ajuns și tu să fii părinte,
Și poate crești și tu copii acum,
Îți amintești de-ale tatălui cuvinte ?
De-ale mamei sfaturi cînd ieșeai la drum?

Măcar că ești de acum în vîrstă,
Ei te iubesc ca pe-un copil,
Și chiar de inima ți-e tristă,
Ei te așteaptă să le vii.

Și-n Cer există un Părinte,
Ne poartă grija zi cu zi,
El ne cunoaște din-nainte,
De vremea noastră de a fi...

El te așteaptă cu răbdare
Să vii căzînd la pieptul Lui,
Comori să-ți dea de binecuvîntare,
Și să te apere de orice rău.