Ierusalim, Ierusalime, nu ai cunoscut momentul,
Când au fost făcute-n tine, lucruri mari de El, Profetul,
N-ai făcut deosebirea, în zilele din trecut,
Ți s-a prăbușit cetatea, ca și praful la pământ.

Căci Isus, umil, călare, pe un mânz de măgăriță,
A venit din slăvi eterne, să-ți aducă biruință.
O, Ierusalime, iată: nu va mai rămâne-n tine,
Nici o piatră peste piatră, tot va fi numai ruine.

Căci în ziua cercetării, când duios chema Păstorul,
L-ai scuipat și dus la moarte, pe Isus, Mântuitorul.
Vai ! Cum vor veni romanii, te vor prăvăli în vale,
Căci tu nu te-ai pocăit, în ziua cercetării tale.

Plâng acum Ierusalime, tu, cetate preaiubită,
Am venit pe mânz călare, ca un Prinț la a sa iubită,
Dar tu M-ai primit cu fală, și cu ramuri de finic,
Iar apoi M-ai scos afară, M-ai lăsat fără nimic.

Chiar și haina de pe Mine, Mi-a luat-o dând cu sorții,
Când eram cuprins de spaime, și simțeam fiorii morții,
M-ai scuipat Ierusalime, chiar pe Mine, Domnul tău,
Care am venit la tine, din sânul lui Dumnezeu.

Dar acum sunt dat la moarte, chinuit, în agonie,
Am cutreierat cetatea, plin de răni și de suspine.
Fiice, nu Mă plângeți astăzi, ci vă plângeți pentru voi,
Căci curând Ierusalimul, va fi-n ruină și gunoi.

Azi și pentru tine vine, tot același Dumnezeu,
Care a murit pe cruce, suportând tot chinul greu,
Și acum a ta cetate, chiar Isus o vizitează,
Și te cheamă azi din noapte, fii cu conștiința trează.

Înțelege azi că Domnul, El te vrea cu gelozie,
Când urca supus Calvarul, se gândea Isus la tine,
A plătit tot birul greu, pentru tine dragul meu,
Azi te cheamă Dumnezeu, să te-ntorci la Fiul Său.

Amin.