În dimineața aceea, pe răcoare,
Când m-am văzut străină, despuiată,
Tu ai știut Isuse, ce mă doare,
Mi-ai pregătit o haină minunată.

Puteai să îmi țeși veșmântul, din stele,
Beteală să-i fie un fir de argint,
Dar ai țesut din durerile mele,
Ca flori-cicatrice să spună ce sunt.

Când stau pe gherghef, în răbdare îndur,
Toată durerea se-adună în floare,
Broderie fină, cu aur de-Ofir,
Pe haina-mpărătescă, lucitoare.

Puteai să-mpletești din raze de Soare,
O haină anume, pentru Paradis,
Dar Tu ai ales sămânța ce moare,
S-adune splendoarea Cuvântului scris.

Din lutul ”nădit cu Cerul, la Cruce,
Sub lacrima-n care Viață a curs,
E haina mea, în care mă voi duce
Să stau față-n față cu Tine, Isus.

La Crucea Ta, sub Sângele iertării
Înălbește iar urzeala pe război,
Ca albul alb de crin, ca spuma mării,
Apoi s-o țesem Isuse, amândoi.

Când voi ajunge pe-a Cerului alei,
Cu-acei ce haina în Sânge și-au spălat,
Să fiu o desfătare vie-n ochii Tăi,
Cu adorare să-Ți dau slavă, necurmat.

Amin!