Rugăciune
Autor: Teodor Groza  |  Album: Vegherea înţelepţilor  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de TeodorVS in 31/05/2014
Rugăciune

Mai lasă Doamne să răsune,
Prin robii Tăi azi vestea bună,
În toate inimile însetate,
Doar adevăr curat să pună.

Învredniceşte slujitorii,
Să fie plini de Duhul Sfânt,
Ca harul păcii şi-al iertării,
Să îl vestească pe pământ.

Să-i ţii în mâna Ta Părinte,
Unde e har şi siguranţă,
Păşind cu Tine înainte,
Mărturisind o nouă viaţă.

Păzeşte-i Doamne de iubirea,
De-arginţi, plăceri, deşertăciune,
Nicicând să nu-şi uite menirea,
În Cer comori să îşi adune.

În lumea asta tulburată,
Ajută-i pilde vii să fie,
Să nu-i laşi singuri niciodată,
Şi nici lipsiţi de bucurie.

Iar când vrăşmaşul va lovi,
În viaţa lor şi-n a lor casă,
Ei să Te poată proslăvi,
Prin biruinţă mai aleasă.

Te rog să îi călăuzeşti,
În adevăr şi curăţie,
De cel viclean să-i ocroteşti,
Să Te slujească pe vecie.

Teodor Groza
31.05.2014
Vişeu de Sus


Statistici
  • Vizualizări: 1834
  • Export PDF: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni