Pilda talanţilor
Autor: Bodnaras Ioan(Nelu)  |  Album: Ganduri din cer  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de nelu_24 in 01/06/2014
A fost odată-ntr-un regat
Un om cu multă avuţie,
Era chiar Marele-mpărat
Şi-avea trei robi la-mpăraţie.

Să plece El s-a hotărât
În altă ţară-ndepărtată
Să-mpartă-averea s-a gândit
La robi - şi i-a chemat îndată.

Unuia cinci talanţi i-a dat
La altul doi,la altul unul.
Şi astfel le-a încredinţat
Averea ce-o avea Stăpânul.

Îndată în negoţ i-a pus
Acel cu cinci şi-acel cu doi
Din cinci chiar zece a adus,
Din doi a mai adus alţi doi.

O groapă în pământ făcu
Cel ce primise un talant.
Mai mult de-atâta nu putu
Nesocotind pe Împărat.

Dupa o vreme s-a întors
Stăpânul din călătorie,
Pe robi îi cheamă bucuros
S-aduc-a lor negustorie.

În grabă primii i-au adus
Câstigul din ai lor talanţi,
În cinste Domnul lor i-a pus
În haine albe îmbrăcaţi.

Veni şi ultimul şi-ncet
Îi zise:”Doamne mi-a fost teamă,
Şi cum n-am vrut ca să regret,
L-am îngropat în tina neagră”.

Sfârşitul lui îl ştim cu toţii
Şi astăzi vreau să ne-ntrebăm,
De-ar fi să vină clipa morţii
Cu cine vrem s-asemănăm?

Talantul tău nu-ţi aparţine,
E-al Prinţului ceresc Isus
Să-l foloseşti cum se cuvine
Şi te va duce-n ceruri sus.

Vrem în negoţ talantul nostru
Să-l folosim pentru Stăpân
Astfel să ne cunoaştem rostul
Trăirii noastre pe pământ

A Lui venire împreună
S-o aşteptăm în pocăinţă
Şi pretutindeni vestea bună
Să o vestim cu sârguinţă.
Amin.
De multe ori in viata simteam cum imi veneau versuri in mintea mea si nu am avut niciodata curajul sa le astern pe hartie.Impins de frati din biserica si de dorul de a folosi darul lui Dumnezeu,am inceput sa scriu.Aceasta este prima mea poezie completa.Am scris unele franturi in trecut dar s-au pierdut.Mai am cateva si in viitor o sa le public aici.Dumnezeu sa va binecuvanteze.


Statistici
  • Vizualizări: 2715
  • Gramatical corect
  • Diacritice 1
  • nelu_24  Pai daca are diacritice,de ce trebuie sa mai pun si motivul.

    Diacritice 1 0
  • Conținut complet
Opțiuni