De ce eşti speriat când Domnul Îşi arată fața,
Să facă judecata între cei de pe pământ?
Adu-ți aminte cum ți se bucura ființa,
Când piatra o aruncai spre cel nevinovat și sfânt.

Cu câtă bucurie în vorbe de ocară,
I-ați dărâmat altarul ce-și clădea,
În fața celui Sfânt, să Se coboare,
La chinuita, plânsă, dar în adorare, jertfa sa?

N-ai auzit căci Domnul e Dreptate?
Și-n noaptea-n care-ai aruncat,
Cu vorbe de ocară, mincinoase,
Ai murdărit tot ce-Și păstra curat?

De ce te plângi și gemi a disperare,
Când în dispreț, batjocoră atâta ai lucrat,
În spurcăciuni și vorbe de ocară
Pe-aproapele-ți în fața fraților l-ai îmbrăcat?

Credeai căci lepădându-l, denigrându-l
Și Domnul sfânt l-a lepădat?
Este-o judecată dreaptă!
La care oamenii n-au nici o parte!

De ea-ar fi trebuit ca să te temi
Când în vorbiri de rău te bucurai ...''pe săturate'',
Batjocorind,''pe-ndestulate'',
Făr' ca de Domnul să te temi!

Ori, n-ai citit ce-i scris în sfânt Cuvânt
Căci ochii Lui nu sunt de pe pământ?
Sunt Pară-Foc ce arde totu-n cale,
Tot ce-i spurcat dar și pe- acei ce greu batjocoresc,
până-n... apropierea zilei de Rusalii.