Din câte azi încântă firea și poftele acestui trup,
Te poartă-n depărtări robia cu lanțuri care nu se rup;
Și cât ai geme sub povară, și orișicât ți-ar fi de greu,
Doar Unu-i Cel care te scapă: e Domnul Slavei, Dumnezeu.

Căci oricât te lupți cu firea, să o ții supusă Lui,
Nu se poate omenește, doar prin Duhul Domnului,
Căci ispita este mare, felurită în domenii,
Lupta este foarte mare și întinsă din milenii.

Să ajungi cu El în frunte, și să stai pe Stâncă sus,
Trebuie ucisă firea , prin Cuvântul lui Isus;
Iar când ai ajuns pe Stânca, ce-i mai tare ca granitul
Trebuie să ai privirea doar la El, Nemărginitul.

Căci de nu veghezi o clipă, stând în post și-n rugăciuni,
Vin cohortele de duhuri, din pustiu-acestei lumi,
Ele vor să-ți ia drapelul, să te-arunce la pământ,
Dar tu luptă-te ca Mielul, prin al Domnului Cuvânt.

Când atacă sus la minte, cu vrăjita lui putere,
Tu recită Psalmi în minte, ce-s a Domnului putere
Când atacă la privire poftele sau bogăția,
Fugi cu gândul la Proverbe, din Cuvântul lui Mesia.

Când își schimbă strategia și atacă social,
Poate ești neluat în seamă, poate ești fără un ban...
Fii cu gândul la Cuvânt, în Isaia unde zice,
Că era disprețuit plin de răni și suferințe.

Oricum ar veni ispita, printr-un frate, printr-o soră,
Tu iubește, dă iertarea, vei avea o auroră,
Fii cu gândul doar la Domnul, la cuvintele cu viață,
Sfătuiește în iubire, dă a Domnului povață.

Iar când vei pleca din glie, vei zbura ca porumbelul,
Înspre slăvile eterne, unde Rege este Mielul,
El îți va privi ființa, cu iubirea Lui supremă,
Îți va da o altă viață, fără de sfârșit, eternă!


Amin.