Un strop de apă vie


Stau singură în noapte, spre ceruri privesc,
Admir cum stelele, rând pe rând, clipesc,
Am cules, azi, un buchet de mărăcine,
De care, căile din vale sunt pline.

-”Ce tristeţe amară este în vale!
Bolovani şi spini, pe orice cale!
Mâinile şi fruntea mea sunt zgâriate,
Buzele mele, şi ele însetate!”

Dinspre Nord, aud un susur de izvor,
Apoi, un vuiet puternic, asurzitor,
-”Va fi furtună!”în sinea mea ziceam,
Dar niciun fir de iarbă, mişcând, nu vedeam.

Bolta a devenit albă ca un crin,
Luând forma unui porumbel divin,
Un strop de apă, în cioc, el îmi aducea,
Şi buza cea însetată o atingea.

Izvoare fierbinţi udă întreaga vale,
Îmbrăţişând toţi mărăcinii din cale,
Din grădina inimii, flori cereşti cresc,
Şi Numele lui Isus Îl preamăresc.


--”Te iubesc buchet aspru de mărăcini!
Ochii mei de iubire cerească sunt plini,
Bună e poteca îngustă din vale!
-Isuse! Isuse!Tu eşti a mea Cale!”

Spinii din drum degeaba zilnic mă rănesc,
Mâinile lui Isus, rănile, le îngrijesc,
Nu mai simt nici ură, şi nici întristare,
Eu cânt a lui Isus nouă cântare!

Şi ochii plini de lacrimi privesc în sus,
Şi înalţ cântarea ”Iubirea lui Isus”,
Nu mai e noapte, nimic nu e pustiu,
Numele lui Isus, în noapte, eu Îl scriu!

Amin!