Ușile din vis

Visez... Și-n visul meu se pare,
Că am în juru-mi numai uși.
Sunt uși închise cu zăvoare,
Sunt uși, doar uși... prea multe uși!

Sunt multe uși pe care, eu, cu lacăt,
Le-am zăvorât pe fiecare,
Căci, de voiam să trec prin ele,
Nu mai găseam nici o cărare.

S-acele uși, ce, în trecut,
Mi s-au deschis, părând curate,
Dar când prin ele am pășit,
Găsit-am văi întunecate.

Sunt alte uși, ce, fiecare,
În dosul scândurilor lor,
Ascund etape viitoare,
Ascund ceva din viitor.

Aleg o ușă, ce îmi pare,
Că e frumoasă, și decid,
Să îi descui ale ei zăvoare,
Și merg la ea, să o deschid.

Dar când m-aprpoii, văd că n-are,
Că n-are clanță, nici zăvor,
Dar ceea ce îmi dă speranță,
Este un semn indicator

Ce mă îndeamnă și trimite,
Să bat, căci celuia ce bate,
Aceluia i se deschide,
Deci, bate, bate, bate, bate!

Și am bătut, cum mi s-a spus.
Și-n pragul ușii-acum deschise,
M-a-ntâmpinat zâmbind, Isus,
Ținând spre mine, brațe-ntinse.

„Hai vino, intră, îndrăznește!
Ți s-a deschis fiindc-ai bătut...
Doar cel ce caută, găsește...
Tu ai găsit fiindc-ai crezut!

Credința, este-aceea care,
Deschide-a ușilor zăvoare.
Și trebuie s-o folosești
De vrei, în viață să răzbești!

Căci dacă ai acea credință,
Cât un grăunte de muștar,
Poți spulbera și munți și dealuri,
Și poți muta al mărilor hotar!”

Amin!