Da, am căzut, o recunosc !
Precum fiul risipitor,
Am luat-o pe un drum greșit,
M-am depărtat de Salvator.

Am uitat de bucuria,
Ce-o găseam prin Tatăl meu.
Acolo-n casa părintească,
Alăturea de Dumnezeu.

Curgeau şiroaiele de lacrimi,
Când am plecat si am lăsat,
O față blândă şi frumoasă,
Ce mă privea plângând din prag.

Am neglijat ce El făcuse,
În viața mea, cu har nespus.
Și am plecat plin de ruşine,
Cu capu-n jos şi-n duh răpus.

Creazând că voi găsi departe,
Prin locuri unde hoinăream.
Mai mult decât aş fi avut,
Acasă, dacă rămâneam.

Şi-am pribegit în rătăcire,
În lumea mare de plăceri.
Dar toate mi-au adus la urmă
Doar amăgire şi dureri.

Când am văzut cum arătăm,
În zdrențe, părăsit de toţi.
Am început să plâng cu-amar,
Din fiu, s-ajung porcar la porci ?

O, Doamne... Cum de am putut,
Să fiu aşa nebun şi rău,
Cu viata mea şi în știință,
Să-L părăsesc pe Tatăl meu ?

Şi tot plângeam şi mă gândeam,
Rănit în inimă mereu
Cum să repar al meu păcat,
Şi să mă-ntorc la Dumnezeu.

Când dup-o clipă am simțit,
O voce caldă ce-mi şopteste:
,,Încă esti fiu şi esti dorit,
Şi Tatăl încă te Iubeşte".

Hai, vino-acasă, ce mai stai?
Te-așteaptă cerul călduros.
Te-așteaptă ai tăi părinți în poartă
Să vii şi să fii credincios.

O... Câtă pace m-a cuprins
Şi-am alergat cu paș grăbit,
Spre tatăl meu, ce-n fața casei
Cu bucurie m-a primit.

M-a strâns la piept cu braţe calde,
Şi toti din jur s-au bucurat.
Am fost fugar, şi am murit,
Dar azi din morți am înviat.

De M.Horlaci.