În viață totul se perindă,
Își află rostul si apoi dispar.
Doar inima golită de iubire,
Trăiește fără țintă, în zadar.

Un Ghiocel răsare fără sunet,
Cu trupul subțirel privind afară.
Înviorat de atâta Frumusețe,
E primul care aduce primăvară.

Privighetoarea, singură pe ramuri,
Își cântă fără plată versul ei.
Înveselind drumeții ce-şi adună,
Puterile la umbra unor tei.

Izvorul curge liniştit la vale,
Cu apa cristalină ne'ncetat.
În jurul lui e Zarea mai senină,
Si codrul parcă este mai bogat.

Pe cer străluce-soarele de veacuri,
Același drum urmează ascultător.
Învăluind în raze orizontul,
Cu-același zâmbet paşnic şi domol.

În noapte, luna şade linistită,
Regină printre stelele de sus.
În toate a rămas fără cârtire,
Şi veşnic e supusă lui Isus.

Natura își urmează Creatorul,
Doar omul şi-a croit o altă cale
Orbit de pofta dulce, care duce,
Pe-acei neascultatori înspre pierzare.

Învață omule în scurta pribegie,
Învață de la toate până treci.
Ascultă astăzi glasul Celui Sfânt,
Căci esti un călător şi-ai să pleci.

De M.Horlaci.