Te-ai dus, Iisuse Dulce, spunând: Eu vin curând,
– ca să-Ţi aştept întruna întoarcerea iubită,
să nu-mi prea pară lungă durerea aşteptând,
nici noaptea prea amară, nici viaţa prea zdrobită.

Te-am urmărit cu ochii îndureraţi şi grei,
dar prea curând 'nălţimea şi norii Te luară
şi-n locul Tău rămase durerea-n ochii mei
şi-n jurul meu pustiul, şi-n inima mea pară.

De-atunci privesc întruna pe drumul nepătruns
spre norul după care Te-ai dus de lângă mine,
dar nu văd decât golul în care Te-ai ascuns
şi n-am decât pustiul durerii după Tine.

O, cele trei cuvinte ce mi le-ai spus plecând
mi-au fost ca trei săruturi pe buzele-mi uscate,
le voi simţi de-a pururi pe gura mea arzând
ca o pecete dulce de cele-ncredinţate.

De-atunci aştept întruna să vii, precum ai spus,
sau să primesc solia trimisă după mine,
dar totul este singur şi gol, Iubit Iisus,
şi totu-i nici viaţă, nici moarte fără Tine.

Stau îngerii alături şi vreau a mă-ntări,
dar nici o-mbărbătare suspinul nu-mi alină,
– o, dacă sunt atâtea pe Tine-a Te opri,
pe mine nu-s nici una, Iisuse, spune-mi: Vină!

Amin