Să nu uiţi cerul, când prea lină
îţi pare clipa pe pământ,
căci clipa pe pământ e-o clipă,
s-a dus pe-un fulg luat de vânt.
Să nu uiţi iadul, când prea dulce
îţi pare că ar fi-un păcat,
căci dulcele păcat e-o fiere
ce-o să te ardă necurmat.
Să nu uiţi noaptea, când prea albă
îţi pare ziua care-o duci,
căci ziua cea prea albă astăzi
poate sfârşi printre năluci.
Să nu uiţi moartea, când prea tare
îţi pare tronul unde şezi,
căci slava lumii e-o părere
pe care-o pierzi când nici nu crezi.
Să nu uiţi că eşti om, când pare
că eşti un zeu – şi-aşa gândeşti,
o, secătură trecătoare,
în ce nimic te prăbuşeşti!
O, nu uita ce ţi-e 'nainte,
nici tot ce-ţi poate fi 'napoi,
– să mergi spre rai, cu fapte sfinte,
şi nu spre iad, târând noroi!
Amin