Pe cărarea ce-a îngustă,
Urcă tot mai sus,
Căci la capăt te așteaptă,
Regele Isus.!
Nu-i ușoară, dar e dulce
Ca un fagur plin,
Ce-ndulceste viața ta,
În amarul chin.
Pe cărare nu sunt flori,
Ci doar spini grămadă !
Iar durerea cănd le-o simți,
Ce spui vor să vadă.
Dacă vei vorbi ca Iov
Mulțumit în toate,
Vei urca usor cântând,
Greul vei razbate. !
Iar urcând, urcând într-una,
Obosit vei fi.
Si flămând si insetat,
Până-n zori de zi.
Fiindcă cel ce ne-a trasat,
Această cărare,
A trecut si El adesea,
Prin această stare.
El ne știe, ne cunoaște,
Știe cât putem,
De aceea nu ne lasă,
Singuri in infern.
El este cu noi mereu
E al nostru frate,
Ne păzeste ca un bun,
Milostiv în toate.
El e primul ce-a urcat,
Această cărare.
În dureri si torturat,
Si cruce-n spinare.
Iar acum te-ndeamnă frate,
Să nu dai ‘napoi,
Urcă fii viteaz in toate,
Domnul e cu noi.
De M. Horlaci.
Meditând la cărarea ce-a strâmtă !!!