Erau odata doi oameni
Ce mergeau sa se inchine
Domnului Dumnezeu
Unul era vames iar altul fariseu

Amandoi intrara-n templu
Si-au inceput a se ruga
Unul se batea in piept
Iar altul cu mandrie se ruga

Vamesul departe sta
Si nu indraznea a se ruga
Se simtea vinovat
Caci pe Domnul l-a suparat

Nu indraznea nici ochii sa-i ridice
S-a recunoscut si-a spus
Doamne ai mila de mine
Ca-s pacatos si-o stiu prea bine

Acum fariseul il vede
Si se uita cu dispret
Si incepe sa se roage
Plin de mandria oarba

Doamne eu iti multumesc
Caci de doua ori postesc
Si din tot ce am iti dau
La dispozitie iti stau

Iti multumesc ca nu sunt
Ca ceilalti oameni hrapareti
Sau ca acest vames
Plin de pacatul lumesc

Auzitam toti pilda
Ce Domnul Isus ne-o da
Dar baga bine de seama
Sa nu fi un fariseu

Caci oricine se inalta
In curand va fi smerit
Si oricine se smereste
Domnul ii va rasplati