În fiecare floare și-n orișice ființā
Se vede mâna Ta de Creator;
Iar peste toate-acestea,
Prin sfânta Ta dorințā,
L-ai pus stāpân pe omul muritor.

Cu tot ce-avea nevoie l-ai binecuvântat,
I-ai dat urmași, ca neamul lui sā creascā...
Dar omul-rāzvrātitul-
Atunci Te-a ignorat
Și altora s-a dus sā le slujeascā...

La fel și astāzi, Doamne, pe-ntregul Tāu pāmânt
Puțini sunt cei care se-nchinā Ție;
Iar alții, plini de sine
Și doar în ei crezând
Se bizuie pe propria avuție.

O, dacā și-ar da seama ei cât de mult greșesc
Și ce osândā veșnicā-i așteaptā,
Te-ar căuta pe Tine
Tot neamul omenesc
Și-ar face o alegere-nțeleaptā.

De-ar vrea să înțeleagă ce bun și iubitor
Ești chiar cu-acei ce-Ți ispitesc răbdarea,
Că Fiul Tău murit-a
Pentru păcatul lor,
Prin El, la toți le-ai dăruit iertarea!

Cā Tu ești unic Doamne, puternic Creator
Și-Ţi mulțumim cā Tu ne-ai dat suflare,
Că ești Stăpânul nostru
Și Tatāl tuturor
Și stām la umbra aripilor Tale!