De ce se zbate lacrima în pleoapă,
Ca apa-n valul mării,
Când corbii pene-negre-și lasă
Cu-antetul disperării?

De ce doinitul plânge,
Când ''jalea e acasă'',
Și mușchi de ''verde-vorbe'',
Se cred ''rochia de Mireasă''?

De ce amurgul arde,
Când trebuie să tacă
Și porumbei se-ascund
De hora albă, sacră?

De ce-și înmoaie pana
noaptea pe furiș
Iar soarele l-amiază
arde umbra-ascunsă în tufiș?

De ce își plânge valul
iubirile lăsate-n larg...
Uitând să le aducă - albastre
la margini de hotar?

De ce se-opresc cocorii
Din zbor în zori de zi
Când uraganul urii,
Îi înspăimântă pe bătrâni și pe copii?

De ce, de ură, se ating popoare,
Mai mult decât de dragoste, iubire
Înțelepții - lumii duc
țări în dezastru, prăbușire?

De ce nu se opreşte totul
La Golgota în deal,
Unde pe lemn de cruce,
Am fost iertați, promiși celuilalt mal?

De ce popoare gem, se zbat în sărăcie,
Dând vieții ca speranță o... haină cenușie,
De ce nu-L căutați pe Cel ce e:
Iertare, Pâine, Apă, și Viață-n nemurire?