Era odată în câmpie
Un pui micuţ de ciocârlie
Care auzea prin lunci şi văi
Ce frumos cântă părinţii săi.
Ar fi dorit şi el să poată
Să cânte o notă aşa înaltă
Şi era trist şi abătut
Că acest lucru n-a putut.
Nu putea pricepe de fel
Cum nu putea cânta şi el,
Stătea în cuib zgribulit
De toată lumea părăsit.
Dar într-o zi, când a fost mare
Şi când a început să zboare
Putea vedea în depărtări
Şi cânta ca semenii săi.
Că Dumnezeu l-a înzestrat
Cu-n cânt aşa de minunat
Şi-a folosit a lui chemare
Doar când era destul de mare.
Şi noi adesea am dori,
Deşi putem doar gânguri,
Să facem slujba altui frate,
Dar acest lucru nu se poate.
S-avem răbdare şi să stăm,
În ascultare să răbdăm,
C-odată vom fi echipaţi
Ca să putem sluji pe fraţi;
Că Dumnezeu dă orişicui
Pricepere în slujba lui
Şi doar când bine o-mplineşte
Altă lucrare mai primeşte.
Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2Tim.4:5)