.Repet ce-am afirmat cu alte ocazii. Inspirația e o taină. Ea vine sub o mie și una de feluri și forme. Nu pot să spun ce voi scrie mâine. Dar Dătătorul poartă de grijă în această privință. De aceea tematica e foarte diversă, de fapt așa cum e viața, de o mare diversitate. Avem un Dumnezeu al minunilor și al diversității. Dar ce se întâmplă când nu dăm curs inspirației? Adică, inspirația vine de Sus și noi încercăm s-o suprimăm. Ce e asta? Pot să spun că procedând așa nu vom avea liniște, nu vom avea conștiința împăcată. Relatez aci un scurt episod de la ultimul serviciu funerar la care am participat nu cu mult timp în urmă. Unul din fiii sorei care a fost chemată Acasă a relatat o mică întâmplare din ultimele zile ale vieții ei pământene. ”Ce-i cu tine?” l-a întrebat dintr-o dată pe fiul ei. Întrebarea l-a mișcat, l-a afectat mult. Dovadă că a relatat-o la înmormântare. Pe mulți din sală cred că i-a cercetat această întrebare, inclusiv pe subsemnatul. Imediat, acolo pe loc mi-a venit inspirația pentru un poem cu acest titlu: ”Ce-i cu tine?” Dar ....există aici un dar. Mă gândeam că e o situație delicată, nu voiam să se interpreteze în vreun fel sau altul. Am încercat să înlătur gândul. Au trecut câteva săptămâni de atunci, dar mereu îmi venea în gând acea răscolitoare întrebare. Și până la urmă nu am rezistat, nu am avut liniște până nu am dat curs inspirației.